În noaptea de joi spre vineri, a avut loc un incendiu puternic într-un apartament situat în Calea Șagului din Timișoara. Incendiul a fost raportat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Banat puțin după miezul nopții. Pompierii au intervenit imediat la locul incidentului.
Apartamentul afectat de incendiu se afla la etajul întâi al unui bloc cu patru etaje. Din cauza flăcărilor și a fumului dens, trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, 25 de persoane au reușit să se autoevacueze înainte de sosirea pompierilor, iar alte cinci au fost evacuate în siguranță.
Comunicatul eliberat de ISU Banat!
Echipajele de intervenție au reușit să localizeze și să stingă incendiul, împiedicându-l să se extindă la alte apartamente din bloc. Cauza exactă a incendiului urmează să fie stabilită de autorități în urma unei anchete.
„În urma apelului primit pe S.N.U.A.U. 112 in data de 07.07.2023, ora 00:20 am fost solicitați să intervenim la un incendiu de apartament situat la etajul 1 al unui bloc de 4 etaje situat pe Calea Șagului din municipiul Timișoara.
La locul evenimentului s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara: 3 autospeciale de lucru cu apa si spumă, 1 autoscara mecanică S42 și 2 ambulanțe SMURD tip B cu 16 pompieri.
La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la un apartament cu degajări de fum în scara blocului. 25 de persoane s au autoevacuat iar alte 5 au fost evacuate de forțele de intervenție”, transmit reprezentanții ISU Banat.