„În fapt, s-a reținut că la data de 18 iulie 2022, în scopul obținerii unui credit bancar, în valoare de 10.500 de euro, pentru achiziționarea unui autoturism, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, ar fi depus la o unitate bancară din Timișoara, documente, despre care știa că sunt false, respectiv, carte de identitate, adeverință de venit, declarație angajator privind veniturile declarate pe anul 2021și fluturașii de salariu aferenți lunilor martie-mai 2022, acestea fiind emise pe numele unui funcționar public din Dâmbovița. Documentele au fost folosite pentru a încerca inducerea în eroare a reprezentanților instituției financiare.
La data de 6 octombrie 2022, în jurul orei 23:00, bărbatul a fost depistat la punctul de trecere al frontierei Nădlac 1, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J Timiș l-au condus la sediul I.P.J Timiș pentru audieri”, a transmis ISU Timiș.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, și fals în formă continuată.