Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ș.G.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În fapt a fost reținut că în data de 3 octombrie 2022, în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla în Parcul gării din Lugoj, inculpatul ar fi aplicat o lovitură victimei în zona capului, în urma căreia aceasta a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de aleea din parc, rămânând în această poziție până a fost preluată de către un echipaj S.A.J. Timiș și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde în data de 07.10.2022 a decedat la Clinica Anestezie – Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, din cauza traumatismului cranio – cerebral cu fractură de boltă și bază craniană.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
„Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.