În fața anchetatorilor, Mirel Dragomir, student la Medicină în Timișoara, care și-a ucis vineri iubita, a mărturisit totul.
A relatat că el și Andreea Morega erau împreună încă din decembrie anul trecut. Relația lor a fost frumoasă până de curând, când au început să se certe des.
Vineri, amândoi au fost la facultate, iar după terminarea cursurilor s-au întors împreună în apartamentul de pe strada Dragalina, care aparținea mamei lui Mirel.
Aici, au început să se certe, întrucât Andreea i-ar fi spus că vrea să-l părăsească. Apoi au început chiar să se bată, iar în timpul altercației, Andreea l-a rănit pe Mirel la nivelul feței, provocându-i o zgârietură pe obrazul drept.
Gândul despărțirii l-a tulburat pe Mirel, care a luat un cuțit din bucătărie și s-a repezit asupra fetei. A înjunghiat-o în gât. După ce a constatat că nu mai respiră, a așezat-o pe pat, i-a înfășurat părul în jurul gâtului și a închis camera.
Apoi, Mirel a povestit că s-a spălat de sânge, s-a schimbat și a plecat la părinții săi în Pojejena, unde a așteptat liniștit să fie identificat rapid de polițiști ca autor al crimei. Aceștia i-au reconstituit drumul, iar la câteva ore după crimă, au mers după el în Caras Severin.
Mirel Dragomir a fost adus la Timișoara, unde sâmbătă dimineața a fost audiat de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității, iar apoi, la prânz, a fost confruntat cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Ulterior, a fost prezentat judecătorilor care au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru omor.
Andreea Morega, în vârstă de 21 de ani, din Baia de Aramă, județul Mehedinți, a fost găsită fără suflare în apartamentul de pe bulevardul Dragalina, în zona Gării de Nord din Timișoara. Două fete, printre care sora ucigașului, au descoperit-o moartă când au intrat în locuință vineri seara. Tanara zăcea pe un pat, având urme de sânge pe bluză. Fetele au sunat imediat la 112, iar la locul tragediei au ajuns polițiștii.