„Suntem în căutarea celui de-al șaselea jucător!” Leii din Banat revin în competiția de campionat după obținerea celui de-al treilea succes consecutiv în Alpe Adria Cup. Echipa timișoreană se va confrunta vineri, pe 10 noiembrie, la ora 19.00, cu Dinamo București, la Sala „Constantin Jude”, în etapa a VIII-a.
Meciul are loc la doar 72 de ore după partida de marți împotriva BC Geosan Kolin din Cehia, pe care au câștigat-o cu scorul de 90-84. În acel meci, pivotul Igor Kesar a marcat 26 de puncte. Alb-violeții speră că seria lor bună în competițiile europene îi va inspira și în campionat, unde trebuie să oprească o serie de patru înfrângeri consecutive.
„Fiecare meci e dificil, dar acesta – pe lângă dificultatea sa – are și o importanță foarte mare. Jucăm pe teren propriu și folosesc prilejul pentru a-i îndemna pe suporteri să vină la sală, să ne susțină. Nu numai la acest meci să vină, ci la toate viitoarele partidele. Acum, însă avem nevoie de al șaselea jucător pentru a relua șirul victoriilor din campionat”, a declarat Igor Kesar.
În ierarhia grupei A din Liga Națională, Dinamo este pe locul al cincilea (cu 10 puncte din 7 partide), în vreme ce „leii” se găsesc pe poziția a șasea (cu 8 puncte din 6 jocuri).