Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a explicat că vârsta de pensionare crește pentru că în paralel crește și speranța de viață.
„Românii trebuie să muncească până la 70 de ani! Fix asta am discutat cu Comisia Europeană. Aceasta e garanția pentru români.
Vârsta de pensionare crește dacă nu crește și speranța de viață. (…) Cel puțin în ceea ce ne privește am făcut tot ce a ținut de noi.
La muncă egală, plată egală”, a spus Simona Bucura Oprescu, la postul Digi24.
Context
Proiectul privind noua lege a pensiilor publice a fost aprobat joi de Guvern.
Guvernul României a aprobat proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după noua formulă.
Noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au muncit la fel dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială, transmite ministerul Muncii.
Eliminarea plafonului de 9,4% din PIB care îngheța pensiile românilor până în 2070 este în mod direct legată de adoptare legii în Parlament până pe data de 20 noiembrie.
„Noua lege respectă drepturile românilor care au muncit și care merită pensii decente după o viață de muncă. Pensiile vor crește, anul viitor, de două ori.
Prima dată, la 1 ianuarie, prin majorarea cu majorarea cu 13,8% și a doua oară, la 1 septembrie în urma procesului de recalculare, conform legii.
Suntem primul guvern care face și majorarea și recalcularea pensiilor în același an”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
De asemenea, legea oferă garanția că nicio pensie nu va scădea în baza procesului de recalculare, fiind păstrat în plată cuantumul cel mai favorabil.