„Lucrând în două schimburi de câte 8 ore, colegii noștri au reușit să evacueze 72 de persoane, dintre care 2 persoane cu handicap locomotor, un câine și 10 oi.Obosiți, dar bucuroși că au reușit să îndeplinească cu succes cele două misiuni dificile, militarii s-au retras la corturile lor, pregătindu-se totodată pentru următoarea misiune care se va desfășura chiar în cursul acestei nopți”, a transmis ISU Timiș.
Sarmale pe săturate, mici sau grătare din plin, vinuri bune și muzică pe toate gusturile la cel mai așteptat festival
La doar 30 de kilometri distanță de Timișoara, la Buziaș, se desfășoară o sărbătoare mare. În perioada 1-2 iunie, orașul-stațiune...