Municipalitatea invită publicul să sărbătorească Ziua Națională a României și ziua de 20 Decembrie, amintind faptul că în urma cu 33 de ani Timișoara a fost declarată ”primul oraș liber de comunism”.
„Timișorenii sunt așteptați de 1 Decembrie în Piața Libertății, unde programul va fi deschis la ora 18:00, de către Ansamblul „Timișul” și de invitații săi, reprezentanți ai câtorva zone importante ale țării: Niculina Stoican (Oltenia), Alexandru Brădățan (Moldova), Traian Stoiță (Ardeal), însoțiți de bănățenii noștri, Maria Milu Sorescu și Vasile Conea”, a transmis Primăria Timișoara.
Orchestra Ansamblului „Timișul” este coordonată de Deian Galetin, iar echipa de dansatori, de instructorii coregrafi Ciprian David și Maria Topciov.
Nu va lipsi retragerea militarilor cu torțe, a căror trecere prin Piața Libertății este prevăzută în jurul orei 19:00, precum și o prezentare de arme de luptă din perioada Primului Război Mondial, care va avea loc de la ora 17:00, tot în Piața Libertății.
ARMELE CARE AU FĂURIT UNIREA – Prezentare interactivă de săbii și spade istorice din dotarea Armatei Române
Armele ce vor fi prezentate fac parte din colecția privată Cosmin Pop, completată pentru acest prilej cu piese din alte colecții private timișorene, pentru a oferi o imagine cât mai completă a galeriei de spade și săbii aflate în dotarea Armatei Române în preajma și în timpul Războiului de Reîntregire.
Evenimentul va cuprinde istorisiri și fapte mai puțin cunoscute din trecutul acestor piese, prezentate de proprietarul lor actual, Cosmin Pop, cunoscut în lumea evenimentelor de reconstituire istorică sub numele „Fiare Din Beci” și de heraldul festivalurilor istorice, Sergiu Galiș.
Exemplele de mânuire și exercițiu și supravegherea voluntarilor din public vor fi asigurate de membri ai grupurilor de reconstituire istorică din Timișoara.