Ține pasul cu tot ce se întâmplă la nivel local și național.
contact@exclusivtm.ro
Exclusiv TM
  • Acasă
  • Local
  • National
  • Evenimente
  • Economic
  • Sport
  • Life
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • Local
  • National
  • Evenimente
  • Economic
  • Sport
  • Life
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Exclusiv TM
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Acasă Life

O Biblie în care se aflau 13.000 de lei a scăpat miraculos dintr-un incendiu

O adevărată minune s-a întâmplat duminică seară în timpul unui incendiu care a distrus complet o bucătărie de vară din satul Preutești. După stingerea focului, s-a descoperit o Biblie din care erau ascunși 13.000 de lei. În aceeași bucătărie de vară, proprietara avea și alți peste 2.000 de lei pe care îi pusese într-un borcan, însă acești bani au fost complet arși.

Alarma a fost declanșată în jurul orei 23:00, când o vecină a sunat la serviciul unic de urgență pentru a solicita ajutor. Femeia a informat și vecina despre incendiu, iar aceasta a pus la adăpost inițial soțul și fiul, ambii suferind de afecțiuni psihice.

Pentru stingerea incendiului au intervenit câte un echipaj al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Preutești și Dolhasca, precum și două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni.

Flăcările au mistuit complet anexa destinată bucătăriei pe o suprafață de 20 de metri, aproximativ 5 metri din stâlpii acoperișului casei de locuit și câteva aparate electrocasnice.

Pompierii au declarat că incendiul a început de la un scurtcircuit la lada frigorifică. De altfel, lada nu fusese utilizată de două săptămâni, iar proprietara a pus-o în priză chiar în ziua de duminică.

DistribuieTrimite pe WhatsappDistribuie

Postări Asemănătoare

StiriCJ.ro, platformă media online pentru actualitatea din județul Cluj
Life

Informațiile locale capătă valoare prin apropierea de publicul pe care îl privesc. O decizie, un proiect sau o schimbare administrativă...

BVON.ro, platformă online pentru cei care urmăresc zilnic ce se întâmplă în Brașov

Brașovul are un ritm propriu, determinat de dezvoltarea urbană, investiții, viața economică, proiectele administrației și numărul mare de evenimente organizate...

De la Cluj la Brașov și Sibiu: TransilvaniaON.ro urmărește pulsul unei regiuni în continuă mișcare

Transilvania este una dintre acele regiuni care nu pot fi reduse la un singur oraș. Clujul are propria dinamică, Brașovul...

Brichetele de foc: ce sunt, cum se folosesc și când sunt o alegere mai bună decât lemnul

Tot mai multe persoane caută soluții eficiente pentru încălzirea locuinței, iar brichetele de foc au devenit o alternativă apreciată la...

Ce servicii de psihiatrie și psihoterapie pot fi accesate în Timișoara

Atunci când traversezi o perioadă copleşitoare, în care simptome precum tristeţe, apatie sau chiar lipsă de motivaţie nu-ţi dau pace,...

Securitatea internă în Timișoara: când loialitatea devine doar aparență

În mediul Corporate, problemele reale nu apar brusc. Nu există avertisment oficial. De cele mai multe ori, ele se construiesc...

Cele mai populare

George Simion, tată pentru a doua oară? Ce gen va avea bebelușul?

Marius Lulea: România poate deveni lider agroalimentar dacă renunțăm la importurile inutile! Trebuie să producem

Ziua în care a început căderea lui Ceaușescu. Timișoara, eroină a României!

  • Trending
  • Comentarii
  • Cele mai recente
Euronews a anunțat că Nicușor Dan a murit!

Urlete de durere! Părinții au venit să-și ia acasă față în sicriu, studentă la Medicină, omorâtă de iubitul ei!

Diana Șoșoacă a făcut show la secția de votare și a arătat cu cine votează: ‘Puteți să îmi dați amendă cât vreți’

Preafrumoasa divă Mihaela Rădulescu a trecut la iudaism și a primit numele Judith!

AUR cere interzicerea utilizării insectelor în producția hrănei pentru populație

Șofer beat, depistat de polițiștii pe raza municipiului Lugoj

Bărbat de 71 de ani, cu alcoolemie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, tras pe dreapta de polițiști pe raza localității Sânmihaiu German

Polițiștii l-au sancționat cu un avertisment scris pe un șofer care transporta doi metri cubi de lemn de foc fără acte

HelloConstanta.ro, platformă media online pentru informațiile relevante din Constanța și din județ

HelloConstanta.ro, platformă media online pentru informațiile relevante din Constanța și din județ

StiriCJ.ro, platformă media online pentru actualitatea din județul Cluj

StiriCJ.ro, platformă media online pentru actualitatea din județul Cluj

BVON.ro, platformă online pentru cei care urmăresc zilnic ce se întâmplă în Brașov

BVON.ro, platformă online pentru cei care urmăresc zilnic ce se întâmplă în Brașov

De la Cluj la Brașov și Sibiu: TransilvaniaON.ro urmărește pulsul unei regiuni în continuă mișcare

De la Cluj la Brașov și Sibiu: TransilvaniaON.ro urmărește pulsul unei regiuni în continuă mișcare

Exclusiv TM

Cele mai importante știri ale momentului și subiectele zilei. Descoperă și ține pasul cu tot ce se întâmplă la nivel local și național.

Email:contact@exclusivtm.ro

Categorii

  • Economic
  • Evenimente
  • Life
  • Local
  • National
  • Sport
  • Uncategorized

Cele mai recente știri

HelloConstanta.ro, platformă media online pentru informațiile relevante din Constanța și din județ

StiriCJ.ro, platformă media online pentru actualitatea din județul Cluj

BVON.ro, platformă online pentru cei care urmăresc zilnic ce se întâmplă în Brașov

  • Politica de Confidențialitate
  • Politica Cookie

© 2023 Exclusivtm.ro Toate drepturile rezervate.