CSC Dumbrăvița s-a impus confortabil în ultimul joc de verificare dinaintea reluării ligii secunde. De asemenea, formațiile din Liga a III-a au disputat meciuri amicale cu numeroase goluri.
Cazarma și depozit de făină al cetății, planificat drept parlament regional în Imperiu, transformat în sediu unde se face dreptate la Timișoara. Povestea de 170 de ani a palatului cu peste 300 de încăperi. VIDEO
CSC Dumbrăvița a primit vizita echipei de Liga a IV-a din Arad, Unirea Sântana. Timișenii au tranșat partida încă din prima repriză, marcând de trei ori prin Paulevici, Modan și Sofran. În partea secundă, arădenii au redus din diferență, însă Buțu și Horcea au înscris din nou pentru Dumbrăvița, stabilind scorul final la 5-1 în favoarea gazdelor.
„A fost un test util și cred că, în mare, ne-am atins obiectivele. Sper ca această victorie să ne dea încredere pentru debutul de campionat. E important că am marcat multe goluri, mai ales pentru atacanți, pentru a-și consolida moralul. Totuși, am întâlnit o formație din Liga 4, așa că rămâne de văzut cum ne vom prezenta în jocurile oficiale. Așteptăm cu nerăbdare să se reia campionatul, urmează un meci dificil cu Ceahlăul. Ne-am pregătit foarte bine în această iarnă, inclusiv în cantonament, și ne dorim să începem cu dreptul sezonul de primăvară. Partida cu Ceahlăul este cea mai importantă pentru că deschide calendarul. Ulterior vom avea o săptămână de pauză și vom pregăti pas cu pas următoarele meciuri”, a declarat, la final, portarul formației din Dumbrăvița, Robert Miklos.
CSC Dumbrăvița va debuta în competițiile oficiale ale acestui an sâmbătă, pe teren propriu, în confruntarea cu Ceahlăul Piatra Neamț.
Ghiroda și Politehnica Timișoara, învinse de o formație din același eșalon
Politehnica Timișoara a disputat vineri după-amiază un amical împotriva Unirii Alba Iulia și a pierdut cu 3-0 în fața formației antrenate de timișoreanul Alexandru Pelici. Golurile au fost marcate de Albert Voinea, Răzvan Fetița și Patrick Andreaș pentru echipa aflată pe locul al doilea în Seria a VII-a din Liga 3. A fost primul joc din această iarnă în care Politehnica nu a reușit să înscrie.
Sâmbătă dimineață a venit rândul celor de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii să întâlnească echipa din Alba Iulia. Și de această dată, elevii lui Alexandru Pelici s-au impus, de data aceasta la o diferență de trei goluri. Scorul final a fost 4-1 pentru Unirea, cu Ștefan Blănaru marcând o dublă, iar Andreaș și Golda reușind câte un gol. Pentru timișeni, Trip a înscris la scorul de 1-0, egalând provizoriu.
Liderul Seriei a IX-a din Liga a III-a, CSC Peciu Nou, a întâlnit echipa de Liga a IV-a din Liebling. Formația pregătită de Valentin Velcea s-a impus cu 5-1, având cinci marcatori diferiți. Martinov a deschis scorul în minutul 5, iar Hecsko, Fandel, Sporin și Nicoli au completat lista reușitelor pentru Peciu.
O altă reprezentantă a județului Timiș în Liga a III-a, Avântul Periam, a dat piept cu Flacăra Parța și a pierdut cu 3-1. Singura reușită a Periamului a fost semnată de Cătălin Filip. Următorul test pentru Avântul va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, împotriva celor de la CSM Lugoj.
Timișul Șag nu s-a mai întâlnit în acest weekend cu formația din Caransebeș, însă va disputa miercuri o partidă împotriva echipei Universității de Vest.