După achiziția realizată recent pentru suma de 2,1 milioane de euro, Consiliul Județean Timiș a transferat Castelul Royal din Moșnița Nouă în administrarea Spitalului Județean Timișoara.
Noua destinație a clădirii va fi găzduirea Clinicii de Psihiatrie, care în prezent funcționează într-un imobil impropriu de pe strada Nicolae Văcărescu din Timișoara, pentru care spitalul plătește chirie de mulți ani. Totuși, înainte de relocare, unitatea medicală trebuie să facă o serie de investiții în fostul hotel pentru a-l aduce la standardele necesare desfășurării activității medicale.
”Printr-o hotărâre de Consiliu Județean am transferat administrarea clădirii Castelului din Moșnița către Spitalul Județean, care va trebui să elaboreze DALI-ul și toate studiile necesare. Ei știu mai bine cum ar trebui făcut un spital, mai bine decât noi. Cu banii noștri, cu banii pe care CJT îi va investi aici, Trebuie făcute anumite fluxuri. În primul rând, trebuie pusă suprafața aceea pe jos, așa cum se asterne in spitale. S-ar putea ca anumite fluxuri între ieșiri să fie închise, respectiv deschise. Nu sunt lucrări de structură majore, dar sunt niște chestiuni ce trebuie să fie făcute”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Președintele Consiliului Județean Timiș a purtat deja discuții cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în vederea obținerii fondurilor necesare pentru dotarea corespunzătoare a noului spital care va funcționa în Castelul Royal din Moșnița Nouă.
”Avem o discuție cu Ministerul Sănătății pentru a putea cumpăra dotările, aparatura din banii Ministerului Sănătății, pe finanțare europeană sau nu. Aceea e o chestiune pe care domnul ministru al Sănătății o va identifica, și partea de clădire, de construcție, să o facem din bani CJ-ului. Deci, practic, de azi încolo, Spitalul Județean poate să înceapă faza de proiectare, documentație necesară acestei investiții. Noi alocăm banii chiar de la începutul anului, implementării transferării pacienților de acolo”, a precizat Simonis.
”Am luat clădirea, o dotăm anul viitor, sperăm să demarăm lucrările și, în funcție de termenul de implementare, să putem chiar să transferăm pacienții, ori anul viitor în a doua jumătate, ori în 2027. Durează. Cu siguranță mai devreme de toamna anului viitor nu ne vom muta acolo, pentru că trebuie făcută proiectarea, trebuie facute licitațiile, trebuie făcută implementarea proiectului și, dacă vin echipamente pe fonduri europene, va dura foarte mult. De aceea, în funcție de ce va releva proiectarea făcută de către Spitalul Județean, noi ne-am degrevat de această chestiune și am lăsat specialiștii să facă proiectul noului spital. Înepând de la securitatea la incendii, sunt multe chestiuni care trebuie respectate, pentru că, dacă pe Văcărescu nu s-a respectat nimic, aici ne dorim să fie un spital modern”, a mai spus Simonis.
Consiliul Județean Timiș a reușit să achiziționeze Castelul Royal din Moșnița Nouă la un preț semnificativ mai mic decât valoarea de piață. Un evaluator autorizat a stabilit că imobilul valorează 4,12 milioane de euro, însă echipa de negociere formată la nivelul CJT a reușit să reducă suma la 2,1 milioane de euro, aproape jumătate din prețul estimat.
Decizia de cumpărare a fost luată pentru ca aici să fie relocată Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean Timișoara, care funcționează de mulți ani într-un spațiu impropriu de pe strada Nicolae Văcărescu. În prezent, pentru acel imobil se plătește o chirie de 10.000 de euro pe lună, în timp ce proprietarul refuză să facă investițiile necesare.
Castelul Royal este o construcție ridicată între 2011 și 2013, după modelul castelelor medievale din Alsacia și Lorena. Imobilul a fost realizat de doi frați timișoreni stabiliți în Germania în anii ’80, care ulterior au revenit în țară și au investit în diverse afaceri. Complexul cuprinde o berărie, un hotel cu restaurant, 15 camere clasificate la 4 stele, dependințe și o curte generoasă.