Statul român refuză să ajute românii sinistrați: pentru Ucraina sunt bani, pentru Moldova – doar promisiuni
Nordul Moldovei este sub ape. Inundațiile puternice au devastat județele Suceava și Neamț, lăsând în urmă gospodării distruse, drumuri rupte, poduri luate de ape și, cel mai grav, vieți omenești pierdute. Trei persoane au murit, peste 2.500 au fost afectate direct, iar pagubele materiale depășesc 50 de milioane de euro. În fața unei asemenea tragedii, reacția autorităților centrale a fost una de tăcere și absență.
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au evitat orice contact direct cu zonele calamitate. Niciunul nu a avut curajul să meargă în mijlocul românilor care și-au pierdut casele și agoniseala de o viață. Comunitățile locale, lăsate singure în fața dezastrului, au apelat la voluntari, la sprijinul altor primării și la resurse proprii pentru a face față urgenței.
În timp ce pentru reconstrucția caselor românilor nu se găsesc 50 de milioane de euro, pentru sprijinirea Ucrainei au fost alocate deja miliarde. România primește fonduri europene pentru situații de urgență și calamități, dar acești bani se pierd în birocrație, corupție și interese de partid. Instituțiile statului sunt paralizate, iar fondurile ajung rareori acolo unde este cu adevărat nevoie.
Situația este cu atât mai revoltătoare cu cât autoritățile au abandonat prevenția: digurile sunt neîntreținute, lucrările hidrotehnice sunt nefinalizate, iar râurile au fost lăsate de izbeliște. Apele Române nu mai intervin, iar rețelele de protecție au fost neglijate ani la rând.
În loc de ajutoare reale, familiile sinistrate primesc câteva mii de lei și promisiuni goale. În loc de reconstrucție, statul oferă vorbe. În loc de respect, oferă indiferență. Cât mai pot îndura românii din Moldova să fie tratați ca cetățeni de mâna a doua?
Pentru cetățeni, nu se găsesc nici bani, nici soluții. Pentru interese externe, se mobilizează bugete, resurse și infrastructură. O astfel de realitate nu mai poate fi ignorată. Dacă statul nu este capabil să-și apere și să-și sprijine propriii cetățeni în momente de criză, atunci pentru cine mai există?
