Asociația Pantograf și Comunitățile Evreilor din Timișoara, Arad, Lugoj, Caransebeș și Reșița au lansat platforma digitală intitulată ”Poveștile Sinagogilor” prin intermediul căreia pot fi vizitate virtual opt sinagogi din Banat și Arad.
„Vrem şi să vedem aceste sinagogi renovate, dar şi să nu se piardă valoarea lor de simbol a ceea ce au reprezentat ele în trecut. (…) Se realizează un lucru bun pentru oraş, dar şi pentru comunitatea noastră, prin faptul că memoria unor oameni nu se pierde. Dacă între cele două conflagraţii mondiale, în momentul de glorie, în Timişoara trăiau în jur de 13.000 de evrei, astăzi mai sunt în jur de 600”, a afirmat Luciana Fridmann, președinta Comunității Evreilor din Timișoara.