Polițiștii locali timișoreni au continuat și astăzi, 4 octombrie 2022, campania de donare de sânge, desfășurată cu sprijinul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.
Cu această ocazie, 31 de polițiști locali au donat voluntar sângele. Acțiunea de donare s-a desfășurat la sediul Poliției Locale, unde medicii și asistenții s-au deplasat cu tot echipamentul necesar pentru ca totul să se desfășoare în condiții optime.
„Și de această dată, bonurile valorice primite de polițiștii locali urmează a fi donate unor persoane care au nevoie de sprijin pentru a-și putea achiziționa alimente și alte produse de bază necesare vieții de zi cu zi. După campania de donare din luna iunie a acestui an, banii strânși au fost folosiți pentru sprijinirea unui eveniment caritabil organizat pentru copii din comuna Liebling care au nevoie de ajutor, denumit ”Crăciun de vară”, fiind achiziționate haine și accesorii, articole sportive, produse de igienă personală și fiind organizate mai multe manifestări pentru copii. Campania de donare de sânge a polițiștilor locali va continua, fiind organizată periodic”, a transmis Poliția Locală Timișoara.