Se anunță zile toride la Timișoara și în întreg județul, meteorologii emițând un Cod Galben pentru temperaturi ridicate.
Avertizarea a intrat în vigoare luni, începând cu orele prânzului.
„În sudul Banatului, Oltenia, nord-vestul Munteniei şi sud-vestul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată (maxime de 34…36 de grade) şi local va fi caniculă”, precizează ANM.
O atenționare similară este valabilă pentru intervalul 24 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00, vizând fenomene de caniculă și disconfort termic.
Acest cod galben va rămâne în vigoare și pentru ziua de marți, când meteorologii anunță extinderea avertismentului pentru jumătate din țară. Temperaturile vor putea atinge local chiar și 38 de grade.
„În Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei şi în Dobrogea continentală, pe arii relativ extinse va fi caniculă şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34 şi 38 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, transmit meteorologii.




















