Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, critică actuala administrație condusă de primarul Dominic Fritz și susține că municipiul se confruntă cu numeroase probleme care au devenit subiect de glume pentru români. Printre aceste motive pentru care Timișoara ar fi de râsul lumii, Nicolae Robu enumără cel puțin 10, iar al 11-lea adaugă o notă de disperare:
”Cu multe, Timișoara a fost de râsul, dar, de fapt, de râsu-plânsul României în acești ani, cu “primar german”.
1. Au râs compatrioții de noi când au aflat că Primarul nostru este un ilustru necunoscut, fost șomer înainte de a deveni Primar, despre a cărui existență de dinainte de a deveni Primar al Timișoarei nu știe nimic nici Google, nici Chat GPT (adică Inteligența Artificială)
2. Au râs apoi când am fost ținuți de el închiși în case în carantină.
3. Au mai râs când am luat amenda de 21.5 milioane euro
4. Au râs când am rămas în plină iarnă fără căldură și apă caldă
5. Au râs când am luat a doua amendă, asta e drept, mai mică, de “doar” 14 milioane euro
6. Au mai râs când ne-am lansat drept Capitală Culturală Europeană cu Taraful Caliu
7. Au râs când au văzut ce mizerie s-a ajuns să fie prezentă pe domeniul public al orașului
8. Și iarăși au râs când au văzut că în parcuri s-a ajuns ca buruienile să fie mai înalte decât celebrul Dan Negru
9. Au râs când au aflat că suntem terorizați de țânțari
Și au râs și mai și când au aflat că se stropește contra țânțarilor taman în a doua jumătate a lunii octombrie
Și, sar peste alte lucruri pentru care au râs, căci iată că pe nesimțite am ajuns să enumăr ZECE, ca să ajung la “cireașa de pe tort”, amară cireașă:
!! Astăzi, s-a constatat că unii dintre stâlpii ce străjuiesc linia de tramvai pe Bd Cetății -stradă de 1.5 Km cu amplasamentul predat pentru începerea lucrărilor de mine acum mai bine de 3 ani-, lucrare nici acum gata-gata, sunt puși astfel încât tramvaiul nu poate trece pe lângă ei fără a-i freca! Noaptea minții, ce să spunem altceva?!”, scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.





















