Pe 27 mai 1600, pentru prima dată în documente, un conducător român este menționat purtând titlul de „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”, conform notelor Rador.
La această dată, Mihai Viteazul, după campaniile desfășurate în Transilvania și Moldova, devine oficial conducător al celor trei țări românești.
Campania militară a fost rapidă și de succes, atât în luptele dintre Mihai Viteazul și Andrei Bathory (desfășurate în perioada 18-28 octombrie 1599 la Șelimbăr), câștigate de domnul român, care, la 1 noiembrie 1599, intră triumfător în Alba Iulia, cât și prin cucerirea Bacăului, unde înfrânge domnitorul moldovean Ieremia Movilă, la 10 mai, urmată de predarea fără luptă a cetății Suceava de către garnizoana moldoveană.
De la venirea sa la domnie, în septembrie 1593, Marele domn vizează realizarea a două mari idealuri: Independența și Unirea. Pentru înfăptuirea lor, își stabilește cu luciditate obiectivele și prioritățile.
Într-o primă etapă, urmărește câștigarea independenței față de Poarta Otomană. Cu clarviziunea unui diplomat și strateg iscusit, își întărește alianțele cu vecinii, în primul rând cu Aron Vodă, domnul Moldovei, și cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, după care aderă la alianța antiotomană „Liga Sfântă”. Lupta începe, iar pe 23 august 1595, la Călugăreni, domnitorul obține o victorie remarcabilă asupra turcilor, eveniment caracterizat de Nicolae Bălcescu drept „briliantul cel mai strălucit al cununei gloriei românești”.
După ce turcii sunt alungați, Mihai își concentrează eforturile pentru realizarea celui de-al doilea mare vis: Unirea. Învingându-l pe Andrei Bathory, Mihai știa că hotarele Daciei nu se opreau la Carpați.
La 24 aprilie 1600, domnul pleacă din Alba Iulia spre Moldova. La 4 mai, ajunge lângă Trotuș, unde are loc celebrul moment descris de Bălcescu, după care „moldovenii nu stătură mult în cumpănă, într-o clipă 15.000 dintre ei își pun cușmele în vârful lăncilor, cu mare strigare de bucurie trecând în tabăra lui Mihai”. Astfel, se înfăptuiește prima unire politică a celor trei țări românești, în hotarele ce reuneau, în cea mai mare parte, teritoriul vechii Dacii, un deziderat major și o aspirație seculară a poporului nostru.
„Toate acțiunile pe care le-a întreprins la Alba Iulia și la Iași indicau o preocupare unică: întărirea unității celor trei Țări Românești și restabilirea măreției pe care a avut-o în vremea vechii Dacii”. De la Iași, emite primul act și bate prima medalie, care-l prezintă ca „Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”.
La 6 iulie 1600, la culmea destinului său, Mihai își confecționează celebra pecete cu cele trei țări române surori. Din acest motiv, el este considerat de istoriografia românească primul unificator al poporului român și erou național.
„De la 1600, nici un român nu a mai putut gândi unirea fără uriașa sa personalitate, fără sabia sa sau securea sa ridicată spre cerul dreptății, fără chipul său de curată și desăvârșită poezie tragică”. N. Iorga despre Mihai Viteazul.
