O tragedie a lovit o familie din satul Vizejdia, aparținător comunei Gottlob, în dimineața zilei de marți. Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost găsit fără viață, chiar de către nepotul său.
Potrivit primelor informații, bărbatul și-a pus capăt zilelor, alegând să se spânzure în curtea propriei gospodării. Descoperirea șocantă a fost făcută de nepot, care trecea prin fața casei în drum spre serviciu și l-a observat pe unchiul său agățat de vița de vie.
Imediat după ce a văzut scena, familia a alertat autoritățile. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție pentru a demara cercetările necesare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
„La data de 28 mai 2025, în jurul orei 07:40, polițiștii din cadrul Secției 12 Rurale Periam, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, cu privire la faptul că acesta ar fi observat în curtea unui imobil din localitatea Vizejdia, un bărbat spânzurat.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde se afla și un echipaj medical, care, din nefericire, a constatat decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Din relatările apropiaților reiese că bărbatul suferea de afecțiuni psihice și se confrunta de asemenea cu probleme legate de consumul de alcool. Mai mult, acesta ar fi amenințat de mai multe ori în trecut că își va pune capăt vieții, ceea ce ridică suspiciuni că gestul său tragic a fost premeditat. Informațiile oferite de familie și cunoscuți urmează să fie luate în calcul de anchetatori în stabilirea împrejurărilor exacte ale incidentului.