Timișoara a fost locul unui accident de circulație joi dimineața, în care o femeie a fost lovită de mașina condusă de o șoferiță chiar pe trecerea de pietoni.
Evenimentul tragic a avut loc la intersecția dintre străzile Rebreanu și Salcâmilor.
În urma coliziunii, femeia în vârstă de 60 de ani, care traversa strada, a suferit răni. O ambulanță a intervenit și a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale.
„O femeie în vârstă de 60 de ani, a condus un autoturism pe strada Salcâmilor iar la un moment dat la intersecția cu bulevardul Liviu Rebreanu, ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 65 de ani, în calitate de pieton, ce se afla angajată în traversarea regulamentară a drumului public.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 65 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambele femei, au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timiș.