În ultimele două zile, polițiștii de la Rutieră din Timișoara au desfășurat controale în diverse zone ale orașului, concentrându-se pe bicicliști și trotinetiști. Aceste acțiuni au condus la aplicarea a 184 de amenzi, în sumă totală de 20.485 de lei, echivalentul a aproape 4.200 de euro.
Majoritatea amenzilor, respectiv 108, au fost date bicicliștilor, în timp ce trotinetiștii au primit 2 amenzi, pentru diverse încălcări ale regulilor de circulație. Celelalte 74 de sancțiuni au fost aplicate pentru diverse abateri de la regimul rutier.
„În contextul acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri, amintim reguli privind utilizarea trotinetelor electrice și a bicicletelor pe drumurile publice, prevăzute de cadrul legal instituit prin legislația rutieră:
– Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.
– Pentru a conduce o bicicletă sau trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul trebuie să aibă cel puțin 14 ani, iar casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
– Se interzice transportul pasagerilor pe trotinetele electrice.
– Se interzice conducătorilor de bicicletă sau trotinetă electrică, după caz, să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau trotinetă electrică.
– Se interzice conducătorilor de bicicletă sau trotinetă electrică, după caz, să circule în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public, precum și în afara localităților, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.