Industria siderurgică a României a fost, cândva, una dintre bijuteriile economiei naționale, un sector strategic care a susținut dezvoltarea și modernizarea țării timp de decenii. Înainte de 1989, această industrie angaja sute de mii de persoane, genera locuri de muncă stabile și producea o mare parte din necesarul de oțel al economiei. Astăzi, însă, ceea ce a rămas din industria siderurgică este o umbră palidă a ceea ce a fost odată. PSD și PNL, partidele care au dominat scena politică românească post-decembristă, au jucat un rol crucial în declinul acestei industrii, un declin marcat de corupție, lipsă de viziune și interese meschine.
Industria siderurgică înainte de 1989
În perioada comunistă, România era unul dintre cei mai mari producători de oțel din Europa de Est. Înainte de 1989, țara dispunea de mari centre siderurgice, printre care se numărau combinatele de la Galați, Hunedoara, Călărași, Reșița și Târgoviște. Acestea erau coloși industriali, având zeci de mii de angajați fiecare și contribuind semnificativ la PIB-ul țării. Combinatul Siderurgic Galați, cunoscut sub numele de Sidex, era unul dintre cele mai mari combinate din Europa, cu o capacitate de producție de milioane de tone de oțel anual. De asemenea, combinatul de la Hunedoara era un simbol al industriei grele din România, având peste 30.000 de angajați în perioada sa de vârf.
Declinul după 1989
După căderea regimului comunist în 1989, România a început o tranziție către economia de piață, marcată de privatizări masive adesea realizate într-un mod netransparent și corupt. Primele guverne de după Revoluție, dominate de FSN (precursorul PSD), au început privatizările fără o strategie clară de dezvoltare și fără protejarea intereselor naționale.
PSD și PNL, care au alternat la guvernare în deceniile următoare, au continuat politica de privatizare a industriei siderurgice, dar multe dintre aceste acțiuni au fost, de fapt, procese de devalizare și distrugere. Sub pretextul eficientizării și al atragerii de investitori străini, combinatele siderurgice au fost vândute pe sume derizorii, adesea către investitori care nu aveau niciun interes în dezvoltarea acestor capacități de producție, ci doar în valorificarea activelor și a terenurilor acestora.
Corupția și distrugerea unei industrii
Un exemplu grăitor este privatizarea combinatului Sidex Galați, vândut în 2001 către grupul anglo-indian LNM, condus de magnatul Lakshmi Mittal, la un preț considerat de mulți experți drept mult sub valoarea reală a activelor combinatului. Înainte de privatizare, Sidex Galați avea aproximativ 27.000 de angajați, dar după preluare, numărul acestora a scăzut drastic, iar producția s-a redus. Privatizarea a fost criticată pentru lipsa de transparență și pentru corupția care a însoțit acest proces, acuzațiile vizând inclusiv comisioane uriașe plătite unor intermediari.
De asemenea, combinatul de la Hunedoara, altădată un pilon al economiei locale și naționale, a fost treptat închis, iar mii de muncitori și-au pierdut locurile de muncă. Soarta combinatului de la Călărași a fost similară, fiind efectiv dezmembrat și vândut la fier vechi. Toate acestea s-au petrecut sub privirea complice a politicienilor, mulți dintre aceștia având legături directe sau indirecte cu procesul de privatizare.
Consecințele economice și sociale
Distrugerea industriei siderurgice a avut efecte devastatoare nu doar pentru economia națională, ci și pentru comunitățile locale care depindeau de aceste combinate pentru locuri de muncă și stabilitate economică. Zeci de mii de oameni au fost concediați, orașe întregi au intrat în declin economic, iar sărăcia și șomajul au crescut alarmant.
În timp ce România și-a pierdut capacitatea de a produce oțel la nivelul necesar unei economii moderne, importurile de oțel au crescut, adâncind dezechilibrele comerciale ale țării. De asemenea, declinul acestei industrii a însemnat pierderea unor competențe și expertize industriale de neînlocuit.
Distrugerea industriei siderurgice din România este un capitol tragic din istoria post-decembristă a țării, marcat de corupție, incompetență și lipsă de viziune. Partidele care au guvernat România după 1989, în special PSD și PNL, poartă o responsabilitate majoră pentru acest dezastru economic și social. În loc să protejeze și să dezvolte acest sector strategic, au permis distrugerea lui în schimbul unor câștiguri pe termen scurt și a intereselor personale sau de grup.
Astăzi, România este nevoită să importe o mare parte din oțelul de care are nevoie, în timp ce combinatele care odată produceau această resursă vitală zac în ruină. Aceasta este moștenirea pe care o lăsăm generațiilor viitoare: o țară mai săracă, cu mai puține locuri de muncă și cu o economie mai vulnerabilă.
