O femeie a trecut prin clipe de groază după ce a fost atacată pe stradă de câinele vecinilor.
Incidentul a avut loc în urmă cu două zile, în satul Macedonia, ce aparține de orașul Ciacova. Victima se întorcea spre casă când animalul a sărit asupra ei și a mușcat-o.
Femeia a suferit răni la un braț și în zona omoplatului, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii sosiți la fața locului au deschis un dosar penal pe numele proprietarei câinelui, o femeie în vârstă de 68 de ani.
„Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie, în vârstă de 39 de ani, care se deplasa pe strada, iar în dreptul unui imobil a fost atacată de un exemplar canin, fiind rănită la nivelul antebrațului drept și omoplatului.
Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că exemplarul canin aparține unei femei, în vârstă de 68 de ani, din localitatea Macedonia.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.





















