”Ieri, Camera Deputaților a adoptat două proiecte de legi în domeniul apărării, una privind spațiul aerian, care va fi aplicabilă atât pe timp de pace, cât și în stare de război, și una privind derularea pe timp de pace, pe teritoriul României, a misiunilor și „operațiilor” militare.
Ambele proiecte de legi sunt problematice prin faptul că sunt în multe privințe vagi, iar acest aspect a fost remarcat chiar și de Consiliul Legislativ, și grave pentru că pune problema transferului comenzii militare la structurile NATO sau la state aliate.
Este evident că, în condițiile escaladării războiului și a dezvoltării periculoase a tehnologiei de atac aerian de la distanță (în limbaj colocvial, cu drone), România are nevoie de reguli simple și clare și de structuri de reacție rapidă la ostilitățile unor state sau organizații ostile.
Conjunctural, la momentul actual, există probleme de coeziune și de coerență a deciziilor în interiorul NATO – disensiunile dintre SUA, pe de o parte, și statele membre UE, plus Canada, care încă sunt conduse înțelept către război de lideri globaliști – progresiști. Care este criteriul de alegere a acelui comandament străin, fie el și al NATO, care reprezintă realmente interesele Statului român? America sau Uniunea Europeană, mai precis, Franța și țările nordice, foste neutre, acum foarte războinice?
Însă principial, problema gravă ridicată de aceste două proiecte de legi este cea relativă la scopul și busola morală a NATO și, implicit, a membrilor NATO: vorbim de o alianță defensivă, care nu se poate manifesta la comanda comună a aliaților decât pe timp de război, iar nu și pe timp de pace.
De asemenea, se pune problema respectării Constituției României.
Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului și este menită a garanta suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, precum și integritatea teritorială şi democraţia constituţională; armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii; pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte (art. 118 din Constituție). Nu rezultă de nicăieri că ar fi permisă cedarea pe timp de pace a comenzii militare, care aparține comandantului suprem și Statului Major General.
În fine, motivele pentru care acest transfer de comandă pe timp de pace poate fi perfectat de Ministerul Apărării sunt foarte vagi și, de aceea, riscante. Este vorba de situații prealabile sau vecine stării de urgență sau de război. Este vorba de orice fel de criză, naturală sau regizată, care poate justifica un astfel de regim militarist. Avem experiența restricțiilor din perioada pandemiei și nu mai avem decât idiosincrazii față de astfel de reglementări cețoase, din care guvernați rău-intenționați sau militari care gândesc clișeic și cazon pot extrage motivații pentru a instaura, pe față sau insidios, regimuri juridice autoritare, ușor de alunecat în totalitarism”, a declarat europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea.
