Ioana Dragomirescu dispune de o vastă experiență de peste 11 ani în domeniul cinematografiei din România și Europa. Între 2018 și 2022, a avut rolul de coordonator la Cinema Elvire Popesco, sala Institutului Francez din București, care este, în același timp, cel mai popular cinematograf de artă din România. În paralel, a fost organizatoarea anuală a Festivalului Filmului Francez, un eveniment ce se desfășoară în 13 orașe din România.
Ioana Dragomirescu și-a petrecut 11 ani trăind, studiind și lucrând în orașe precum Paris, Amsterdam și Berlin. Ea este absolventă a Universității Sciences Po Paris și și-a început cariera în cadrul Europa Cinemas, o rețea europeană de cinematografe independente, ulterior lucrând pentru distribuitorul francez independent Le Pacte, în departamentul de vânzări și marketing internațional. În ultimii ani, a contribuit activ la prezentări și workshop-uri destinate profesioniștilor din industria cinematografică în orașe precum Cluj, Sarajevo, Sevilla și Valladolid. De asemenea, a fost membru al juriului în cadrul unor festivaluri din România, Franța și Germania.
Din anul trecut, Ioana Dragomirescu ocupă funcția de șef de Serviciu Programare și administrare spații la Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, fiind responsabilă și de coordonarea Cinema Victoria și Cinema Timiș.
Cum v-ați descoperit pasiunea pentru filme, în primul rând?
A fost mai degrabă o întâmplare. Eu nu am studii în domeniul cinematografiei propriu-zise. Am studiat la Paris, unde am ajuns printr-un concurs de circumstanțe și acolo am avut această pasiune de a fi voluntar în festivalurile de film, atât în Franța cât și în Olanda și la TIFF, unde am fost voluntar într-o vară, când am venit acasă în timpul studenției. Și cumva de aici a apărut o primă idee, cum că această lume a cinematografiei și a festivalurilor de film este una foarte deosebită, care încapsulează o energie specifică, probabil nu doar festivalurile de film, ci și cele de muzică, dar e o întreagă echipă, uneori foarte extinsă, care lucrează către un scop comun. Și energia asta cumva m-a contaminat și pe mine, venind pe o pasiune și un fond mai vechi de interes pentru cinematografie, dezvoltat din familie, de către tata, care ne arăta și ne provoca să urmărim filme diferite de ceea ce puteai urmări la televizor în anii 90. Și a înflorit cumva ideea asta, în mintea mea, cum că ar putea să fie, de ce nu, nu doar un hobby, ci și o meserie această poveste cu festivalurile de film.
În timp ce eram cu Erasmus, în Olanda, în Amsterdam, am lucrat la o cinematecă. Era singurul internship în care nu se cereau cunoștințe de limbă olandeză, pe care eu nu le aveam, și m-am trezit în această echipă mică. Era o sală foarte atipică, o sală cu 30 de locuri, în care cumva o echipă micuță făcea cam de toate. Am vândut la barul sălii, am vândut bilete, am participat la ședințele de alegere a programului. Era o atmosferă foarte familiară, adică nimeni nu-și propunea să exploateze acea sală pentru profit financiar. Era pur și simplu din pasiune. Și de aici a mai urmat ultimul pas, care m-a convins în această direcție, și anume cursurile de master pe care am putut să le urmez în specialitatea pe care eu mi-am ales-o, adică Marketing și Comunicare, în zona culturală și Franța, având o industrie de film foarte dezvoltată, era ofertantă în zona marketing-ului de film. Și aici am avut ocazia să învăț de la oameni extrem de bine poziționați în industria de film francez și să-mi dau seama de multitudinea de meserii pe care această industrie le înglobează. Și probabil și din cauza profesorilor noștri foarte buni, jumătate din clasă, la sfârșit, ne doream să lucrăm în cinematografie și așa fiecare și-a croit un rol și am ajuns și eu în această industrie. Deci o alcătuire cumva progresivă de pași, nu a fost o vocație pe care să mi-o fi simțit de la început, dar e un univers foarte interesant, care îmbină și arta și partea de business mai degrabă și partea de piață și de cum încerci să ambalezi un produs astfel încât să fie interesant pentru public. Deci are un pic din tot, astfel încât să fie mereu interesantă și nouă.
Ce ați studiat când ați plecat cu bursă și ce ați vrut să deveniți?
Am făcut Facultatea de Științe Politice, dar în Franța acest concept e mult mai larg și am studiat o multitudine de discipline de la istoria Balcanilor, la drept constituțional, foarte multă economie, deci cumva o paletă largă de științe politice în sensul clasic al cuvântului, inclusiv drept și așa mai departe. Și apoi specializarea s-a întâmplat la master, unde am ales domeniul comunicării. Știam deja că îmi doresc să fac comunicare în direcția culturii, încă din primul an. Nu mi-era foarte clar că nișa culturală pe care o voi alege va fi aceasta a cinematografiei sau a lumii filmului, dar acest lucru s-a clarificat și s-a concretizat pe parcursul masterului. În Franța, facultatea pe care eu am făcut-o impune stagii de practică foarte lungi. Am făcut un stagiu de practică de șase luni într-o firmă de distribuție de film franceză și atunci, să spunem că lucrurile s-au decantat cu totul. După acel stagiu mi-a fost clar că e domeniul care mă interesează.
