Duminică dimineața, într-o intersecție din Timișoara, a avut loc un accident de circulație. Un bărbat a fost transportat la spital în urma impactului dintre mașina în care se afla și un alt autoturism, în cartierul Mehala.
Evenimentul s-a produs la intersecția străzilor Closca și Muntenia, situată în Piața Avram Iancu. Ca urmare a coliziunii, una dintre mașini a fost proiectată pe trotuar, până în gardul bisericii catolice. Șoferul care circula pe strada Closca a încercat să vireze la stânga, dar nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu mașina care venea din sens opus, condusă de o tânără de 19 ani.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv un bărbat în vârstă de 42 de ani, pasager în autoturismul condus de tânăra în vârstă de 19 ani.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, conform informațiilor furnizate de reprezentanții IPJ Timiș.
Politistii au deschis un dosar penal pentru vatamare din culpa.