Luni după-amiază, în zona centrului bancar, un accident de circulație a avut loc în care un motociclist în vârstă de 21 de ani a fost lovit de un autoturism, după ce șoferul nu i-a acordat prioritate.
Tânărul a fost rănit și transportat de urgență la spital pentru investigații și tratament.
„Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus un autoturism pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara, dinspre Aleea Ionel Pârlea, iar la un moment dat, ar fi efectuat viraj la dreapta către Piața Consiliul Europei și a intrat în coliziune cu un motociclist, în vârstă de 21 de ani, care circula regulamentar dinspre Calea Torontalului.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.





















