Pe măsură ce campania electorală pentru alegerile prezidențiale din mai se intensifică, tot mai multe semne de întrebare apar în jurul unora dintre candidați. Unul dintre aspectele cel mai puțin discutate, dar de o importanță crucială, este starea de sănătate a celor care aspiră la cea mai înaltă funcție în stat, în special a lui Nicușor Dan, asupra căruia planează acuzații că ar fi bolnav de sindromul de spectru autist Asperger. Când vine vorba de funcția de președinte, nu e vorba doar de viziune politică sau capacitate de negociere, ci și de rezistență fizică și echilibru psihic. A conduce România într-un context internațional tensionat și cu provocări interne majore presupune luciditate, energie și claritate, 24 de ore din 24.
În acest context, aparițiile publice tot mai stângace, bâlbâielile frecvente și episoadele de epuizare vizibilă ridică semne de întrebare serioase. Nu ne permitem un lider care să doarmă în timpul dezbaterilor decisive, care să evite confruntările directe sau să pară copleșit de responsabilitate înainte măcar de a ajunge în funcție. Un dinte bolnav poate fi un simbol minor, dar și o metaforă pentru o stare generală de neglijență – dacă un om nu are grijă de propria sănătate, poate fi cu adevărat în stare să aibă grijă de o țară?
România are nevoie de un președinte în putere, nu doar la nivel de discurs, ci și din punct de vedere fizic și mental. Să închidem ochii la semnele de slăbiciune înseamnă să ne condamnăm la încă un mandat de stagnare și improvizație. Funcția prezidențială nu este o etapă de recuperare medicală, ci o linie de front în lupta pentru stabilitate, securitate și demnitate națională. Alegerea unui președinte înseamnă și asumarea unui lider apt, capabil și prezent, nu doar în discursuri, ci și în realitate.
