Un conflict mai vechi între două familii de romi din Jimbolia a escaladat. După ce au primit o sesizare conform căreia doi copii ar fi fost bătuți de câțiva bărbați, polițiștii au chemat părțile implicate la sediu pentru a clarifica situația.
La secția de poliție însă, au sosit mai multe rude ale copiilor și au început să se certe cu presupuşii agresori. Nu a mai fost decât un pas până la o bătaie generală. Membrii celor două familii s-au încăierat, iar polițiștii au folosit spray-uri lacrimogene pentru a-i opri. Deoarece bătăușii nu au cedat, agenții au scos armele din dotare și au tras un foc de avertisment în aer. În acel moment s-a făcut liniște.
„La data de 18.07.2024, în jurul orei 23:45, în timp ce polițiștii din Jimbolia efectuau verificări cu privire la o sesizare semnalată prin SNUAU 112 referitoare la agresarea fizică a doi minori de către doi bărbați, aceștia din urma au fost invitați la sediul poliției pentru verificarea aspectelor sesizate, moment în care la sediul poliției au sosit mai mulți aparținători ai minorilor.
La fața locului, s-a declanșat o situație conflictuală spontană, care a degenerat în amenințări și loviri între membrii celor două familii.
În vederea aplanării situației conflictuale, polițiștii orașului Jimbolia au folosit sprayul iritant lacrimogen, însă situația conflictuală nu a fost detensionată, fapt pentru care s-a procedat la folosirea armamentului din dotare prin executarea unui foc de avertisment în plan vertical, conflictul stradal încetând de îndată.
De asemenea, în urma altercației nicio persoană nu a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ulterior, au fost audiate 12 persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind în curs de desfășurare, urmând ca sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara să se dispună măsurile legale în consecință„, transmit reprezentantii IPJ Timis.





















