TIMIȘOARA. Au trecut 34 de ani de când Timișoara s-a declarat primul oraș liber de comunism, cu prețul vieții unor oameni care au murit pe străzile orașului sub ploaia de gloanțe. Singura lor vină era că își doreau să trăiască liberi.
Sirenele vor răsuna astăzi din nou în centrul orașului pentru a marca acel moment, timp de 3 minute, la ora 12:00. Piața Operei, un loc simbolic pentru istoria noastră recentă, avea să se umple de oameni care au oprit lucrul și au ieșit pe porțile fabricilor să se alăture celor care au contribuit la Revoluție.
Pe 20 decembrie 1989, a izbucnit greva generală în toate fabricile timișorene. Coloane întregi de oameni se îndreptau spre centrul Timișoarei în dimineața acelei zile, iar în fața acestei situații, forțele armate s-au retras în cazarmi.
În Piața Operei s-au adunat zeci de mii de timișoreni care redescopereau solidaritatea. Cei care timp de 45 de ani au fost reduși la condiția de „tovarăși” redeveneau oameni. Isi împărțeau mâncarea, țigările, apa. Oameni care nu s-au cunoscut niciodată acum se salutau, își zâmbeau și își strângeau mâinile în stradă. Protestatarii au ocupat Piața Operei (astăzi Piața Victoriei) și au început să strige: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pica!”.
În foaierul Teatrului Național din Timișoara, cetățeni curajoși au pus temelia Frontului Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflați în Piață.
În aceeași zi, pe 20 decembrie 1989, Timișoara a fost declarată primul oraș liber al României de către reprezentanții Frontului Democratic Român, prima formațiune politică democratică înființată pe străzile înroșite ale Timișoarei. Majoritatea arestaților au fost eliberați.
În timp ce Timișoara fierbea, la București, premierul Constantin Dăscălescu și demnitarul Emil Bobu au fost desemnați de Elena Ceaușescu să vină și să se întâlnească cu o delegație a protestatarilor la Județeana de partid. Ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor și situația a rămas în mare parte neschimbată.
La 20 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Regimul a încercat să-i folosească pentru a reprima protestul, dar în cele din urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor. Un muncitor explica: „Directorul fabricii noastre și un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn și ne-au spus că huliganii și ungurii devastau Timișoara și că este datoria noastră să mergem acolo și să ajutăm la reprimarea demonstrațiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat”.
Treptat, situația a scăpat de sub controlul autorităților, iar militarii au început să fraternizeze cu demonstranții. A doua zi, bucureștenii au pornit și ei împotriva regimului comunist și au realizat ceea ce Timișoara a plătit cu sânge: libertatea unei nații!
