Un grav accident rutier a avut loc luni seară în orașul Recaș, situat în apropiere de Timișoara, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. În urma impactului, șase persoane au fost rănite, printre victime numărându-se și doi copii.
La fața locului au intervenit rapid echipaje de pompieri, ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transportul victimelor multiple și un echipaj de descarcerare. Autoritățile au acordat primul ajutor celor răniți și i-au transportat la spital pentru investigații și tratament.
„Luni, 02.06.2025, la ora 17:55 am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI si prim ajutor în urma unui accident rutier produs în orașul Recaș, pe strada Ion Cojar.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Punctului de Lucru Topolovățu Mare cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane, dintre care doi minori.
Echipajele medicale au transportat la spital toate victimele implicate în accidentul rutier, în stare conștientă și cooperantă, pentru investigații suplimentare„, transmit reprezentantii ISU Timis.





















