Vizita recentă în Germania mi-a oferit un exemplu amar despre cum sunt gestionate resursele minerale: în timp ce Germania își menține minele deschise și termocentralele funcționale, România își lasă industria mineritului să fie furată și distrusă sistematic.
În România industria mineritului ajunge la fier vechi, furată bucată cu bucată, sub privirile impasibile ale autorităților. În acest timp, Germania demonstrează exact opusul: un model de eficiență și utilizare strategică a resurselor naturale.
Recent, am vizitat carierele de cărbune și termocentralele din Germania, unde mii de muncitori asigură energia necesară orașelor mari precum Düsseldorf, Köln și Mönchengladbach. Totul funcționează aici la capacitate maximă, iar exploatările de cărbune nu sunt doar active, ci vitale pentru economia locală.
România, pe de altă parte, trăiește o dramă a neputinței și a nepăsării guvernamentale. Complexul Energetic Oltenia, cândva o forță economică, este acum doar o amintire a ceea ce a fost. Din fosta carieră Poiana, închisă din 2021, nu se mai știe nimic despre sutele de tone de fier vechi și despre utilajele care ar fi trebuit să fie protejate și valorificate în interesul statului român și al românilor.
Imagini recente difuzate de presă arată cum rămășițele acestei industrii sunt un magnet pentru cei care adună și vând fier vechi, fără ca vreo autoritate să-și asume răspunderea.
Contrastul este dureros când te uiți la ce se întâmplă în Germania. Acolo, ultimul câmp de exploatare a cărbunelui a fost deschis în 2006, iar activitatea nu a fost niciodată întreruptă. Termocentralele lucrează non-stop, iar cărbunele extras se duce pe bandă direct către acestea, asigurând căldura și energia atunci când nu sunt surse alternative disponibile, cum ar fi soarele sau vântul.
De ce pot nemții, dar noi nu?
Nouă ni se spune că este interzis, dar nu este o decizie a Comisiei Europene, pentru că și Polonia extrage cărbune în Silezia, iar Germania continuă să profite de resursele sale din Rin.
Nouă ni se interzice de către conducătorii țării, care preferă să distrugă sistematic ceea ce ar trebui să fie coloana vertebrală a independenței noastre energetice.
Am vorbit cu Iulian, un român care muncește din 2015 în Germania, în condiții care, deși mai bune decât în țară, nu sunt lipsite de dificultăți. Mi-a povestit cum, deși termocentralele funcționează la capacitate maximă și asigură electricitatea pentru milioane de oameni, românii sunt plătiți mai puțin decât colegii lor germani și sunt adesea marginalizați. În timp ce în Germania mineritul este o realitate de necontestat, în România ni se spune că trebuie să închidem exploatările de cărbune, deși avem resurse de lignit suficiente pentru încă 200 de ani.
Cea mai mare ironie este că fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, care a susținut vehement închiderea mineritului românesc, a ajuns acum europarlamentar.
Oare cât de mult le pasă celor care ne conduc de realitatea oamenilor care trăiesc din această industrie? Să vadă toți minerii din Valea Jiului și din Gorj cum se exploatează cărbunele în Germania și să se întrebe de ce România este lăsată să se autodistrugă.
Dragi prieteni, mineritul în România nu trebuie să fie un capitol închis! Avem resurse, avem oameni care știu să muncească și care își doresc să fie parte dintr-o industrie care să susțină independența energetică a țării noastre!
Este timpul să ne trezim înainte ca tot ceea ce avem să fie furat sau lăsat să se prăbușească!
